Cine se face vinovat pentru diminuarea resursei piscicole din Delta Dunării?

Cine se face vinovat pentru diminuarea resursei piscicole din Delta Dunării?

Să trecem în revistă principalii actori ai pescuitului și impactul lor asupra resursei piscicole:
1. Pescuitul comercial (industrial)

Cei 1.200 de pescari deținători de licențe raportează în jur de 4.800 de tone în anii mai buni și 3.000 de tone în cei mai săraci. Din datele oficiale ale Administrației Biosferei Delta Dunării primii trei din top au prins cca 120 de tone pe tot cuprinsul anului 2016, respectiv 50, 40 și 30 to. Dacă am considera un preț mediu de vânzare al peștelui de 6 lei/kg ar conduce la concluzia că primul dintre aceștia ar avea un venit anual de 300.000 lei/an sau 25.000 lei/lună, ceea ce este chiar de pe lună pentru că se știe că nici un pescar nu prinde atât. Colegii lor susțin că respectivii lucrează pentru cherhanagii și nu fac decât să colecteze peștele de la alții, cu care se și înregistrează.

2. Pescuitul familial

Comunitățile locale: cât pește consumă anual oamenii deltei și familiile lor? Poate fi acesta o întrebare? Se pare că da. Dacă ne uităm pe condițiile de practicare ale pescuitului familial, căci așa se numește, o să observăm că cele 3 kg de pește alocate de familie, pe zi, pot fi capturate cu 2 vintire sau 2 setci funcție de sezon, și 2 lansete sau două undițe, numai în arealele specificate (spre exemplu pescarii familiali din Caraorman pot pescui numai în lacul Puiuleț). Administratorul resursei, recte ARBDD, recunoaște nevinovat, prin ”Planul de management”- aprobat prin hotărâre de guvern, că aceste cantități de pește sunt greu de cuantificat. Cu alte cuvinte avem o hotărâre de guvern care stabilește că peștele prins de localnici este greu de cuantificat! Bravo! Bravo și onoratului ”Consiliul Științific” format din academicieniși alte eminențe ale domeniului care în răstimpul celor 15 ani de dezbateri, studii și socoteli a remarcat că peștele prins de localnici este greu de cuantificat. Și nu numai acesta ci și acela provenit din braconaj! Bravo, încă o dată! Oare ce-ți trebuie să apreciezi cât pește consumă într-un an 12.000 de localnici, cu sau fără permis de pescuit familial!? Calcule elementare duc spre 4.300 de tone pe an dacă fiecare localnic, cu mic cu mare, ar consuma 1 kg de pește în fiecare zi, deși pare mai degrabă o exagerare. Așa că, putem rămâne pe lângă jumătatea acestei cifre, respectiv 2.500 de tone.

3.Pescuitul sportiv

Da, pescarii sportivi au ajuns să tragă ponoasele pentru ”falimentul piscicol al deltei” așa cum aprecia guvernatorul Mușetescu situația peștelui în viitorul apropiat. Dacă cei aproximativ 20.000 de pescari sportivi ar captura câte două kilograme de pește pe zi, dintr-o dată ar fi vorba de 40 de tone. Să presupunem că sejurul acestor pescari este în medie de 5 zile pe an. Atunci, cele 40 de tone ar deveni 200 de tone pe an, ceea ce reprezintă cam 7% din totalul minim raportat din pescuitul industrial. Oare ce procent reprezintă știuca din această cantitate, 10, 20, 30%? Prin similitudine cu procentele pescuitului comercial, păstrând rezervele unei astfel de comparații, am putea spune că din cantitatea respectivă numai 6-8 de tone reprezintă capturi de știucă. Iată unde suntem cu această simulare: cu cea mai mare larghețe, pescuitul sportiv în deltă capturează 8 de tone deștiucă, pe an! Măcar de-ar fi așa, mulți nu și-ar mai pune problema atragerii turiștilor!

4.Turiștii

Date oficiale, și acelea ”după ureche”, plasează numărul vizitatorilor deltaici între 40 și 50 de mii, anual. Jumătate dintre aceștia fac turism de week-end și se reîntorc cel puțin o dată. Dacă dintre ei, 35 de mii ar consuma câte 1 kg de pește zilnic efortul pentru hrănirea acestora s-ar situa în jurul cifrei de 35 de tone, înmulțit cu 10 zile, media sejurului, rezultă 350 tone de pește anual, necesare consumului turiștilor. De unde este acest pește? În principal, din braconaj deoarece nu mai este un secret faptul că pensiunile își fac provizii la rece încă din prohibiție iar până pe la jumătatea lui august ingredientul principal al gustoasei saramuri de crap este chiar peștele congelat prins în prohibiție. Unora le mai și place dar aceasta este altă discuție…

loading...

5.Braconajul

Surse ANPA estimează braconajul piscicol la cca 1/3 din cantitatea maximă raportată de pește, respectiv 1.300 de tone/an. Acesta se manifestă tot anul, indiferent de zone, de forma de practicare sau de perioadă. Unde se duce acest pește? O parte alimentează sectorul turistic pentru că pescarii nu pot vinde peștele direct pensiunilor fiind obligați să-l predea cherhanalelor, că așa zice legea, iar cherhanalele nu pot vinde acest pește decât persoanelor juridice și, dacă o fac – rareori, ce-i drept pentru că e mai ieftin să-l iei de la pescar, adus acasă; prețul poartă adaosul respectiv ceea de cele mai multe ori încurcă niște socoteli. Altă destinație este piața neagră cu ramificații în toată țara, cu un sistem bine pus la punct de distribuție, cu avize de însoțire a mărfii false, reutilizate sau datate pe loc precum și alte documente care mai de care mai suspicioase. O a treia destinație, deloc de neglijat, este orașul Tulcea. Rude, prieteni, vecini, toți vor câte o coadă de pește, mai ieftin, din baltă. De ce să nu ia crapul cu 12 lei de la pescar când la magazin nu cade sub 18 lei golit de icre, sau de ce să plătești 9-10 lei pe kg de caras când piața neagră ți-l oferă cu 5-6 lei și măcar știi sigur că nu este din Grecia sau Italia! La prima vedere braconajul nu pare să facă o prea mare pagubă în ecuația totală a consumului de pește dar dacă cei de la ANPA se înșală și fenomenul este de două-trei ori mai mare, cum multă lume apreciază a fi pentru că se dă vina chiar pe organele de control, pe cei care sunt puși să păzească acest pește.

loading...

sursa:.deltadunariinews.ro/

Dar, să revenim la știuca noastră! Așadar, cele 10 tone de știucă(să fie rotund) capturate de pescarii sportivi sunt determinante în proliferarea acestei specii în contradicție, desigur, cu sutele de kilometri de plase, de năvoade și alte scule. Domnilor, ați permis pescuitul cu năvodul! Carevasăzică, acesta a fost rezultatul gândirii mai marilor care sunt puși să ia decizii în această problemă. Sunt restaurante din deltă care vând 10 kg de icre de știucă pe zi, domnilor, și nu din acelea canadiene deși calitativ sunt mult mai bune decât orice poate oferi piața noastră și, pe alocuri, mai ieftine- 250 lei kg.